Despre noi
Pensiunea este situata pe malul drept al canalului Uzlina, fiind inconjurata pe trei laturi de apa.
Aspectul traditional al caselor din Delta Dunarii, zugravite in alb- albastru, a fost modelul nostru in decorarea pensiunii. Acoperisul din stuf, realizat cu migala si cu multe eforturi de echipe de mesteri locali, este pentru noi un motiv de mandrie. Contribuim, astfel, la pastrarea unor traditii stravechi, ajutam comunitatea locala, folosim materiale din natura.
Gradina de legume si pomi fructiferi
La malul apei avem o frumoasa gradina de legume, absolut necesara aici, atat de departe de orice magazin. Numerosii gutui pe care i-am plantat alaturi si pe malul apei, ne dau suficiente fructe pentru gemul delicios servit la micul dejun.
Natura, liniste, relaxare, mancare traditionala, sunt punctele forte ale ofertei noastre.
Sala de mese
- Capacitate - 40 de locuri, la care se adauga 30 de locuri la terasa si foisorul la malul apei
- Modul de servire a mesei - meniul pensiunii (nu avem a la carte)
Oferim mancaruri traditionale din peste, desigur, sau din carne ori legume, dupa cum stabilim cu oaspetii nostri. Gatim zilnic, asa ca intr-o gospodarie, iar cei ce au mancat la noi nu uita sa laude deserturile casei.
Certificare ECO
Tarife cazare 2020
- 300 lei/zi/ camera dubla- twin sau matrimoniala cu mic dejun;
- 250 lei/zi camera in regim single, cu mic dejun;
- 450 lei/zi suita ( 4 locuri), cu mic dejun;
- 65 lei/zi pat suplimentar pentru copil, cu mic dejun.
Transfer
Pret transport Murighiol- Uzlina si retur:
-65 lei/ persoana;
Serviciile de alimentatie
- barem masa principala: dejun- 60 lei, cina- 50 lei
- modul de servire a meselor - la masa, meniul pensiunii (nu à la carte)